Hernia de disc lombara, pe întelesul tuturor

 

 

                    Hernia de disc, prima cauză a sciaticii este rezultatul unui proces lung şi tăcut de degenerare discală, care va debuta mai mult sau mai puţin brutal, în timpul unui efort,uneori minim.

Se poate spune cu certitudine că sciatica nu este aproape niciodată un"accident" care poate apărea pe o coloană vertebrală perfect sănătoasă.

Hernia de disc reprezintă una din cele mai frecvente şi dureroase afecţiuni la nivelul coloanei vertebrale, urmată sau însoţită de imbalansul muscular şi de sciatică.La început poate fi asimptomatică , nu prezintă semne clinice , nu doare, însă pe măsură ce progresează , apare „durerea de mijloc”, suportabilă la început, la menţinerea poziţiei aplecat, dar trece la scurt timp după redresarea posturii; după un timp însă, nu mai trece, iar într-o zi , pe neaşteptate, fără un motiv anume sau după o activitate mai intensă apar dureri de nesuportat la nivelul bazinului, unilateral, apoi bilateral, cu timpul durerea propagându-se în jos, de-a lungul părţii posterioare a membrului inferior.

Organizarea coloanei vertebrale are o dublă finalitate de fapt , pe de-o parte stabilitate, fapt pentru care este necesară prezenţa unor muşchi puternici iar pe de altă parte,o mobilitate de mare amplitudine cu joc articular adaptat.

În ciuda faptului că pare foarte rigidă, coloana vertebrală are această flexibilitate, datorită spaţiilor interconectate prin inelul fibros  care în centru prezintă un gel vâscos foarte fin,numit nucleu pulpos. Funcţia acestui inel este de a distribui presiunea în mod egal în toate direcţiile şi de a nu supraîncărca o zonă a coloanei. Întregul sistem se bazează pe o mişcare automată care trebuie să coordoneze 26 de bucăţi de os ( occipital, 7 vertebre cervicale, 12 vertebre toracice , 5 vertebre lombare şi sacrul).Pe lângă segmentele osoase, stabilizarea coloanei vertebrale este asigurată prin structurile pasive ligamentare si active musculare.

Un alt aspect de luat în calcul,menţinerea unei simetri cu ajustarea riguroasă a întinderii şi a tensiunilor musculo-ligamentare.

Orice dezechilibru la acest nivel antrenează deviaţii ale coloanei vertebrale .

Herniile discale apar în momentul în care, în acest inel fibros care înconjoară nucleul pulpos, apare o fisură ce îi permite acestuia sa se mobilizeze de la locul său obişnuit şi să ajungă între corpii vertebrali.

Nucleul ajunge apoi în canalul spinal, apasă pe rădăcinile nervilor spinali (determinând apariţia radiculopatiilor)şi duce astfel, la apariţia simptomelor specifice.

Aceste rupturi apar în urma unor traumatisme, în cazul unor profesii care impun efectuarea de activităţi fizice intense sau în cazul pacienţilor care stau foarte mult pe scaun.

 

Fiziologia şi patologia HD

Procesul începe cu apariţia unor fisuri radiare în inelul fibros discal prin care fragmente de nucleu pulpos degenerat fac să bombeze cele câteva straturi de lamele fibroase rămase nefisurate; rezultatul este un disc protruzionat. Procesul continuă şi, la un moment dat, toate lamele inelului fibros se fisurează; în acest moment un fragment de nucleu pulpos se poate exterioriza prin fisură producând hernie.

Lucrurile pot merge mai departe, fragmentul exteriorizat pierzând legatura anatomică cu discul de origine (hernie discală cu fragment liber ).

Ca urmare a acestor modificări apare iritaţia mecanică a rădăcinii comprimate, dar nu numai atât.

Există un mecanism de iritare radiculară de cauză chimică, datorat cataboliţilor rezultaţi din degenerarea materialului discal herniat, un mecanism vascular la nivel epidural datorat extruziei discale şi un mecanism inflamator supra-adaugat.

Plecând de la formula generală a hernierii unui disc, în timpul îmbătrânirii acestuia , apar acele zone de slăbiciune prin care se va externaliza fragmentul de disc. Acest fenomen se produce în mai multe forme: fie o simplă protruzie a discului dată de distensia inelului fibros şi a ligamentului , aceasta putând fi mediană sau laterală venind în contact cu elementele nervoase iritându-le, fie o exteriorizare completă a herniei, produsă la nivel sub-ligamentarsau traversând ligamentul(numită şi hernie discală liberă).Hernia poate fi mediană, laterală, ascendentă sau descendentă şi foraminală.

 

Stadiile herniei de disc:

- stadiul 1: iritarea rădăcinii, durere pe traiect radicular ;

- stadiul 2: compresia rădăcinii, durere şi parestezii pe traiect radicular cu modificări ale reflexelor osteotendinoase ;

- stadiul 3: paralizia rădăcinii, durere, parestezii, pareză/paralizie pe membrul inferior.În toate aceste stadii evolutive, sunt implicate şi afectate diferite segmente şi grupe de muşchi, de altfel, trasee specifice corespunzătoare etajului implicat.

Deşi în unele cazuri foarte severe,  medicina clasica ia în calcul doar intervenţia chirurgicală,ca mod de tratament, însa realitatea a demonstrat ca si cele mai imposibile hernii  pot fi tratate cu succes prin metode integrative, astfel ca pacientul poate fi scutit de "bisturiu" dacă urmează doar un program de proceduri de decompresie vertebrală şi osteopatice, program recomandat în toate stadiile evolutive ale herniei de disc.


Spondiloza cervicala 

Cunoscuta si sub numele de osteoartrita, este o patologie prezenta la foarte multe persoane, ea afectand articulatiile de la
nivelul gatului.

Spondiloza apare din cauza uzurii cartilajelor,tesuturilor si oaselor cervicale.

Aceste modificari pot include discuri deshidratate, hernie de disc, pinteni sau ligamente rigide.
In afara de varsta, alti factori de risc pentru spondiloza cervicala includ anumite leziuni de la nivelul gatului, postura incorecta in timpul mersului, postura incorecta mentinuta pe durata mare de timp chiar si atunci cand se sta pe scaun acasa sau la birou, fumatul, obezitatea, stilul de viata sedentar, dar si factori genetici.



Printre simptomele spondilozei cervicale amintim:

- dureri de gat
- dureri usoare cronice in jurul omoplatilor

- rigiditatea gatului
- slabiciune musculara
- dureri frecvente de cap
- dureri de-a lungul bratelor chiar si a degetelor de la maini
- furnicaturi ale bratelor
- in cazuri mai grave pierderea echilibrului


Sfaturi  suplimentare

- Evitati efortul fizic intens. Nu face nimic care va poate agrava problema, cum ar fi ridicarea de greutati.

- Consumati cat mai multa apa ( minim 2 litri pe zi)
- Straduiti-va sa va mentineti postura dreapta atunci cand mergeti sau cand stati asezati.
- Incercati sa va lasati de fumat



 



                                                            Osteopatia cranio-sacrala

Sistemul craniosacral este compus din oasele craniului, din coloana vertebrala, sacru, meningele craniene  si rahidiene, din lichidul cefalorahidian (LCR) si din diferitele structuri de productie, absorbtie si stocare ale LCR-ului, precum si din sistemul ventricular cranian.

Sistemul craniosacral protejeaza sistemul nervos central de eventualele socuri sau rani si are o functie de transport de informatii si nutrimente.

Sistemul craniosacral este în relatie de influenta reciproca cu alte sisteme: sistemul nervos, muscular, osos, fascial, hormonal, limfatic, sanguin, respirator…

Miscarea ritmica a craniului si a sacrului, pe care o simtea W.G.Sutherland (fondatorul conceptului), aceasta miscare a sistemului nervos si fluctuatie a lichidului cefalorahidian în sistemul  membranos al creierului si al coloanei vertebrale, sunt provocate de Respiratia Primara (notiune dezvoltata de osteopatia biodinamica).

O miscare uniforma ca un val se deplaseazà în interiorul sistemului craniosacral, transmitându-se scheletului, fasciilor si lichidelor, precum si ansamblului organismului.

Ansamblul acestor miscari este numit mecanismul respirator primar (MRP).

In realitate aceste ritmuri sunt mult mai complexe .
Capacitatea organismului si a diferitelor structuri pentru a exprima aceasta miscare este un factor determinant al starii de sanatate a corpului.
Un terapeut experimentat poate sa simta prin palpare restrictiile sau blocajele în structurile sistemului craniosacral, ale fasciilor dar si în structurile înconjuratoare cum sunt muschii, viscerele sau articulatiile.

Aceste blocaje sau restrictii de mobilitate pot avea diferite cauze:lovituri, accidente, operatii, boli sau compresii si traumatisme ante sau postnatale.

De asemenea pot avea cauze psihosomatice, emotionale sau datorate stresului.


Sanatatea este prezenta nealterata în interiorul nostru, boala situîndu-se doar la periferie.

Reluarea contactului cu sanatatea din centru îi va permite corpului sa se vindece si la periferie.

Pentru a putea permite acestei forte fiziologice interne,sa reorganizeze sistemul, terapeutul va adopta o atitudine interioara particulara.

Acesta va fi prezent în propriul sau corp, va deveni constient de propria sa linie medianà si de spatiul din jurul sau.

Va  intra în contact fizic cu pacientul, cu o anumita atentie si intentie, pentru a cauta spatiul de care persoana are nevoie.

Este atent sa nu transgreseze limitele fizice si psihologice ale pacientului.
Este posibil sa stabilim daca aceste distante fizice si psihologice sunt corecte prin aprecierea starii de activare a sistemului nervos autonom.

Atunci când terepeutul se afla la o distanta corecta, activarea sistemului nervos autonom diminueaza foarte mult si urmeaza o relaxare profunda.


Cui se adreseaza?

Terapia craniosacrala este foarte blânda si poate fi aplicata oricarei persoane, de la noul nascut la persoane foarte în vârsta, aceasta chiar si în cazuri critice sau de dureri  acute.

Este ideala în recuperarea neuromotorie postraumatica sau postchirurgicala, în urgentele functionale sau în reanimare, precum si în cazul copiilor prematuri incubati sau nu.


Ce trateaza?
Tot sistemul osteoarticular, boli ale sistemului sangvin si respirator.

Terapia este deosebit de indicata în bolile sistemului nervos sau hormonal si eficienta în cazul migrenelor, ale tulburarilor de somn si starilor de epuizare. Afectiuni mai delicate cum ar fi fibromialgia, boli neurologice sau ale sistemului nervos vegetativ pot fi de asemenea abordate.

Este eficienta în problemele de concentrare sau de  hiperactivitate la copii (ADHD sau TDAH).

Datorita blândetii sale, aceasta ramura a osteopatiei este deosebit de indicata pentru noii nascuti.



Terapia Craniosacrala si aspectele biodinamice


Este destul de greu de înțeles pentru toti oamenii  ce este aceasta terapie și cum funcționează ea.

Ar trebui început cu explicarea unei parti a sistemului nervos, în special a sistemului nervos autonom (ANS) și cele două ramuri ale sale: simpatic și parasimpatic.

Functiile ANS la nivel subconștient sunt specifice menținerii funcțiilor vitale homeostatice.

ANS este responsabil cu cele mai multe funcții ale organelor noastre care ne țin în viață, clipă în clipă,cum ar fi: tensiunea arterială, fluxul sanguin, temperatura corpului, respirația, digestia și eliminarea produselor alimentare.

Asa cum am precizat anterior, ANS are două divizii: simpatic și parasimpatic.

Canalul simpatic -iese prin partea de mijloc a coloanei vertebrale,se întinde de la nivelul umerilor pâna la nivelul buricului și este responsabil
pentru starea reactionara sau ceea ce se numește starea de "lupta sau fugi".

De exemplu,dacă un urs vă urmărește, o sa încercati sa alergati cat de repede puteti, în mod eficient, și asta datorită sistemului nervos simpatic.

Parasimpaticul- este omologul său (starea de "repaus-și-digera). Iese din părți ale trunchiului cerebral și părți ale sacrum-ului ("coccisul").

Acesta este responsabil de completarea resurselor și repararea unei parti a corpului care a suferit în timpul zilei, care include orice stres si care, a afectat organismul într-un fel.

În mod ideal, aceste două diviziuni ale ANS trebuie sa fie în echilibru reciproc.

Pentru fiecare experiență stresantă care activează sistemul nervos simpatic, ar trebui să existe o cantitate egală de nefuncționare pentru sistemul nervos
parasimpatic.Din păcate adesea lumea noastră modernă nu ne permite asa ceva.

Asa ca sistemul nervos (NS), trebuie să acorde prioritate a ceea ce este important, să se ocupe imediat și ceea ce poate aștepta, să fie tratat într-un alt moment.


Lista de prioritate,ar fi în ordinea următoare:

1.funcțiile vitale
Este fundamental ca inima noastra sa bata, sa avem oxigen și sa eliminam dioxidul de carbon în mod eficient și rinichii sa filtreaze sangele, etc.

Nimic nu are prioritate asupra menținerii funcțiilor vitale.

2. sistemul nervos
Dacă sunteti la locul de muncă, sistemul nervos trebuie să se adapteze, asigurându-vă că organismul dumneavoastră poate ține pasul cu cererile ce vi se cer . În cazul în care nu faceti fata, probabil ati face lucruri aiurea ,cum ar fi sa traversati strada fara sa va asigurati,si asta pentru ca,în neadaptare, neacceptare, la celule nu mai ajunge suficient oxigen .

3. Emoțiile
Dacă ești supărat, sistemul nervos trebuie sa se acomodeze la situatie pentru a compensa creșterea necesarului de căldură și solicitarilor metabolice. Daca esti deprimat, sistemul nervos trebuie să se acomodeze la scăderea de oxigen, deoarece respirația nu se mai face profund, ca de obicei.

Mai puțin oxigen = mai puțină energie.

4. rănile din trecut,atât fizice, cât și emoționale


Din păcate, ultimele pe listă sunt toate lucrurile care s-au întâmplat în trecut(pattern-ul). Așa că tot ce nu se întâmplă acum este inclus în "trecut".

Sistemul nervos acordă prioritate întotdeauna la ceea ce se întâmplă chiar acum.

În cazul în care nu se întâmplă "acum" și vă aflați într-o stare de stres, acesta va fi stocat și ulterior accesat.Suna cunoscut ? Cam asta se întâmpla cu noi, oamenii de astazi.Si imaginati-va câte tipuri de cauze stau la baza stresului nostru permanent? Asta înseamna multe „sertare de stocaj”.


Singura problema cu acest sistem frumos proiectat este faptul că acesta este organizat în jurul ideii, că în fiecare zi vor fi accesari( întreruperi) ale
sistemului prin aplicarea la sertarul de depozite.

Dacă nu există nici o întrerupere, leziunile anterioare continuă să fie depozitate pe termen lung, în țesuturile corpului. Și, după cum vă puteți imagina, există și o limită la cât de mult poate fi depozitat in aceste tesuturi inainte ca procesul de deteriorare sa inceapa sa se manifeste, ca o consecință a stocării.

Țineți cont de faptul că organismul este întotdeauna orientat spre sănătate și face tot posibilul pentru a vă menține starea de funcționare la cea mai optimă conditie de viata.

Deci, dacă sunteți stresat sau bolnav, sistemul este orientat spre mentinerea si funcționarea în condiții optime de sănătate a organismului , în parametrii și resursele disponibile pentru acesta, chiar dacă din perspectiva dumneavoastră lucrurile nu par sa funcționeze la fel de bine cum "ar trebui" .

In abordarea biodinamicii craniosacrale, trebuie să includem si o alta componentă -funcția sistemului nervos central (SNC), care ,în general, are rolul de a vă menține în viață.

Când vă aflați în pericol, sistemul nervos simpatic se activeaza, și va transmite semnale,prin care ne „obliga”la actiune, cum ar fi sa vă faca sa va pregătiți de lupta sau sa fugiti. Atunci când sunteti în siguranță, si deci, vă puteți odihni,sistemul nervos simpatic este oprit și se activeaza sistemul nervos
parasimpatic.

Sistemul nervos se verifica el însuși si în raport cu mediul extern la fiecare 1/100 de secundă.

Face acest lucru din două motive: în primul rând, pentru a vă asigura că toate sistemele funcționează și sunt performante, în parametri și în al doilea rând, pentru a fi sigur că sunteti în siguranță.


Deci, ce este terapia craniosacrala ?
Este o modalitate de vindecare prin care translateaza corpul din starea de simpatic în starea de parasimpatic.

Tranziția de la lupta-zbor la odihnă- digestie este imperativă pentru vindecare.

Cum face un terapeut sa se produca aceasta translatie?

Scoate corpul din modul simpatic și îl comuteaza pe parasimpatic.

Din moment ce sistemul nervos al fiecărui lucru viu este construit pentru a detecta ceea ce se întâmplă în mediul său extern, de asemenea, este capabil de a detecta alte sisteme nervoase din apropiere.

Terapeutii sunt instruiți sa îsi dezvolte capacitatea de pune propriul lor sistem nervos în starea de  parasimpatic și să mențină această stare dupa voință.

Sistemul nervos al pacientului, va evalua starea sistemului nervos al terapeutului datorită apropierii, si va începe în cele din urmă sa copieze sistemul lui nervos .

O modalitate simplă de a explica modul în care acest lucru este posibil, ar fi prin comparație cu modul în care se schimbă starea noastră când suntem în jurul unor oameni fericiti, tristi sau nervosi.

Dacă ne aflăm în prezența unei persoane triste,demoralizate, după un timp ne vom simti si noi un pic tristi. În cazul în care suntem în jurul unei persoane fericite, vom avea o senzație de bine. În cazul în care vă aflați în apropierea unei alte persoane, care este calma (în starea parasimpatic), ne vom simti linistiti, usori,debarasati de greutati, in ciuda faptului ca am avut o zi stresantă.

Aproape toti pacientii se întreaba ,cum de este posibil să aibă o astfel de vindecare profundă, aparent, terapeutul "nefacând nimic."

Raspunsul este în mecanismele subtile ale sistemului nervos.

Nici o manipulare sau presiune profundă nu este necesară atunci când se atinge sau se intra în parasimpatic .

Terapia CranioSacrala nu este ezoterică. Ea se bazează pe principii de fiziologie.

Fără aceasta tranziție, organismul este incapabil de a trece din modul de întreținere la modul de reparare și, prin urmare, nu este în măsură să se vindece. Atunci când sunteți bolnav, sunteți într-o stare de odihnă și dormiti tot timpul, pentru că este singura stare care va permite vindecarea.


Citeste

 Spondilolistezis versus spondiloza

Aproape întotdeauna aceasta patologie este asimptomatică, descoperirea ei este adesea întâmplătoare cu ocazia unor examinări imagistice.

Adesea pacientul are lombalgii sau dureri de spate si boala este asociată lombalgiei sau sciatalgiei.

Pacienţii au îngeneral peste 50 ani, femeile fiind mai des afectate decât bărbaţii.

Durerile po fi claudicative (şchiopătarea devine accentuată odată cu mersul) uneori.


Spondilolistezis-ul se traduce prin alunecarea unei  vertebre faţă de vertebra adiacentă si nu trebuie confundat cu termenul de subluxaţie care poate fi  folosit doar în deplasări incomplete.

Direcţia alunecării în spondilolistezis este deplasarea anterioară faţă de vertebra subiacentă.

 

Mai rar folosit în rapoartele medicale termenul de retrolistezis care  prin comparatie,presupune o deplasare posterioară faţă de vertebra subiacentă.

Mai avem lateral- listezis ce semnifică deplasarea laterală faţă de vertebra subiacentă.

 

Ca sa nu existe confuzii, spondiloza se referă la modificările degenerative vertebrale la nivelul joncţiunilor articulare (disc şi faţete articulare) iar spondilolizis se referă la defectele vertebrei, situate în pars interarticularis.

Un alt termen medical mai putin cunoscut -spondiloptoza este tot un spondilolistezisl în care tot corpul L5 se află căzut sub linia  orizontală trecută prin partea superioară a sacrului.

Incidenţa spondilolisteziei pe toată populaţia este undeva, aproximativ 3-4%.cu incidenta pe sex 2:1 (bărbaţi: femei)

Copiii tineri(<6 ani) rar prezintă spondilolistezis, dar afecţiunea, odată  cu creşterea, se amplifică în frecvenţă la adolescenţi, cu o creştere a
incidenţei peste 20 de ani. Apoi, incidenţa rămâne stabilă.

Pare să fie o asociere ereditară de factori în spondilolistezis, dar nu s-au identificat încă anomalii genetice.

 

Incidenţă

Este o creştere a incidenţei atât a spondilolistezis cât şi a spondilolizis în maladia Scheuermann.

La sportivi – halterofili, gimnaşti, luptători,la cei ce fac eforturi fizice mari de ridicare de greutăţi, incidente traumatice brutale.

 

Anatomie şi Biomecanică
Fenomenul de alunecare este secundar unui defect din zona - pars interarticularis.
Exagerarea lordozei lombare L4-L5 şi L5-S1, combinată cu ortostatismul, determină forţe axiale, rotaţionale şi forfecare în pars interarticularis.

Dacă în mod repetat efortul în încărcare la sportivi,  sau la cei cu suprasolicitări – ei vor face micro-fracturi în zona pars  interarticularis cu determinarea unor defecte osoase a regiunii.
Prezenţa defectelor cu alinierea corpilor vertebrali poartă numele de  spondilolizis.

Dacă vertebra alunecă înainte, în aceste circumstanţe,  deplasarea este denumită spondilolistezis.

Adesea se face referinţă la “cârligul osos” în descrierea spondilolistezis. “Cârligul” cuprinde corpul vertebral, pars interarticularis şi apofiza articulară inferioară. Cârligul este “fixat” de procesele articulare sacrate. Vicii ale proceselor sacrale în mărime, formă, sau poziţie, determină desprinderea cârligului osos şi în consecinţă spondilolistezis. Cârligul se poate rupe sau dezinclava, astfel vertebra va aluneca anterior.

 

Clasificare

Sunt multiple anomalii anatomice vertebrale în spondilolistezis:

- DISPLAZIC

- ISTMIC

- DEGENERATIV

- POSTRAUMATIC

- METABOLIC

- IATROGENIC

Tip I - Displazic (denumit formal congenital) spondilolistezis survenit la nivel L5-S1 şi  este cauzat de un defect congenital al coarnelor sacrate (procese
articulare) sau a elementelor posterioare a vertebrei L5. L5 va aluneca  anterior de sacru. Arcul posterior neural rămâne intact.  Este un mare grad de deficit neurologic în acest tip de spondilolistezis deoarece elementele intacte posterioare comprimă dura de vertebra alunecată anterior.

Tip II– Istmic determinat de un defect sau o fractură în pars  interarticularis - este cel mai frecvent - spondilolistezis. Joncţiunea  lumbosacrală este frecvent afectată. Tipul II este împărţit în trei sub-categorii:

         Tip II A– Litic sau fractură de stress prin micro-fracturi repetate date de  hiperextensie. Tip II A implică separarea completă a elementelor
posterioare de corpul vertebral. Este aşa numita “fractură de stress” a  pars interarticularis.

         Tip II B probabil tot prin micro-fracturi repetate în pars. Faţă de tipul II A, în tipul B, pars rămâne intactă dar alungită prin consolidarea fracturii.

Această alungire progresivă determină subluxaţii anterioare. Separarea complectă a arcului anterior de posterior, transformă tipul B în II A. Tip II C
dat de o fractură acută a pars – este rară. Poate fi dificil de diferenţiat tipul II C de II A. Istoricul bolii şi RMN clarifică diagnosticul.

Tip III- Degenerativ este cel mai frecvent şi apare la L4-L5 consecinţa modificărilor degenerative ale faţetelor articulare. Pars interarticularis – apare normal. Discul L4-L5 este degenerat ca urmare a mobilităţii excesive a nivelului L4-L5. Pot fi diformităţi rotaţionale (subluxaţie rotatorie). O faţetă mai degenerată decât cealaltă, şi  rădăcina L5 să fie adesea comprimată.Femeile au des această formă - spondilolistezis degenerativ.

Tip IV- Traumatic spondilolistezis ca urmare a fracturii vertebrale situată altundeva decât în pars – la nivelul pediculilor, lamei, sau faţetelor.

Tip V- Iatrogenic-indus de destabilizări excesive a arcului posterior.

Tip VI - Patologic spondilolistezis o fractură pe tumoră sau osteoporoză.

 

 

Diagnostic

Majoritatea  spondilolistezis este asimptomatică, descoperirea este adesea întâmplătoare cu ocazie unor examinări imagistice.

Adesea pacientul are  lombalgii sau dureri de spate. Alunecarea degenerativă este asociată lombalgiei sau sciatalgiei. Pacienţii au peste 50 ani, femeile sunt mai des afectate decât bărbaţii. Durerile pot fi claudicative (şchiopătarea devine accentuată odată cu mersul) uneori.

Rx profil evidenţiază modificările degenerative.

Modificările  degenerative afectează nivelul adiacent alunecării, dar deformarea  artrozică poate afecta mai multe nivele.


Examenul clinic la copii
Copiii cu alunecări uşoare, au dureri legate de instabilitatea vertebrală.
Simptomatologia este relevată de activităţi sportive sau eforturi. Durerea poate iradia în fese. Repausul duce la dispariţia simptomelor.
La copii, simptomele spondilolistezisului displazic sau istmic – sunt rare. Ele se agravează cu ocazia creşterii şi la adolescenţă.

Hernia de  disc este rară la copii cu spondilolistezis. Uneori copii cu grad înalt de deplasare prezintă mers anormal dat de  dezechilibrul sagital al coloanei vertebrale. Aceşti copii au postură  caracteristică în care centrul gravitaţiei este deplasat anterior, ducând la cifoză importantă.

Pentru menţinerea ortostatismului, coloana  compensează cu o exagerare a curburii lordotice – denumită spate  lordotic, iar sacrul este orizontal. Ei au şoldurile şi genunchii  flectate în ortostatism, având aspect simian al mersului. La copii cu alunecări grave, lombalgia poate fi asociată de iradieri
radiculare la coapsă, mai ales în tipul displazic. Aceasta este determinată de compresiunea rădăcinii nervoase de către elementele  posterioare.

 

Tratamentul  - la Copii

In majoritatea cazurilor la copiii cu spondilolistezis simptomatic, tratamentul este nechirurgical.

Pentru corectie seunt recomandate elongatiile si procedurimle osteopatice prin care se reuseste  readucerea vertebrei pe pozitie; concomitent cu

interzicerea săriturilor, mai ales de la înălţime; a spoturilor brutale.

Repausul la pat, tracţiunea la spalier şi corsetele ortopedice pot fi utile în unele cazuri.

Intervenţia chirurgicală la copii se face doar la cei ce nu au răspuns la  tratamentul conservator sau în complicaţii neurologice.

În alunecările grave pe schelet imatur, se poate lua în considerare fuziunea.

 

Tratamentul- la Adulţi

Tratamentul conservator se aplică şi adulţilor.

Elongatii,exerciţii fizice la spalier, înnot, medicaţie miorelaxantă, antiinflamatorie, orteze – brâu, corsete ,toate acestea sunt utile.

Intervenţiile chirurgicale se adresează celor cu dureri ce nu răspund la tratamentul conservator sau în complicaţii neurologice.

 

Intervenţia chirurgicală în spondilolistezis rămâne una din cele mai spinoase probleme din chirurgia spinală.

 

 


Traumatismele articulare


Articulaţiile sunt cele mai expuse traumatismelor directe sau indirecte în cazul  accidentelor de muncă, de circulaţie, de sport etc.

Datorită inervaţiei  bogate a capsulei, ligamentelor şi sinovialei, în cazul traumatismelor articulare apar tulburări vasomotorii care pot determina, într-o măsură  mai mare decât imobilizarea prelungită, redoare articulară. De aceea, scopul tratamentului trebuie să fie în primul rând restabilirea
amplitudinii mişcărilor articulare în limite normale prin metode  ortopedice, chirurgicale şi de recuperare funcţională.